Oradea, orasul istoric

• Despre Bihor
• Despre Oradea
• Oradea, orasul istoric
• Oradea, orasul comercial
• Oradea, orasul socio-cultural
• Despre Bihor
• Atractii Turistice
• Băile Felix
• Peştera Urşilor
• Alte pesteri
• Zona Vadu Crişului
• Zona Meziadului
• Zona carsticii Padiş
• Zona Sighiştelului
• Zona văii Aleului
• Zona Cucurbăta Mare
• Zona valea Iada
• Zona carstică a Vaşcăului

Cetatea

Prima mentionare documentara a toponimului Oradea (Varadinum) apare la 1113 într-o diploma a abatiei benedictine din Zobor, în care este mentionat numele episcopului Syxtus Vvaradiensis si al comitelui Saul de Bychar.

Cetatea Oradiei, ale carei vestigii se pot vedea si astazi, este mentionata întâia oara în 1241, cu ocazia efectuarii unor reparatii grabnice pentru a face fata unui iminent atac tataro-mongol. Construirea ei este atribuita Regelui Ladislau I (1077-1095) care a hotarât sa ridice o manastire în cinstea Fecioarei Maria, pe un loc numit Varad - Cronica pictata de la Viena (Chronicon pictum Vindobonensae), leaganul viitoarei episcopii catolice. În jurul vechii cetati, cea de forma neregulata, usor ovala, s-a ridicat noua cetate, pentagonala, cu scopul protejarii edificiilor interioare si a asezarilor din jur. Abia în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, în plina ascensiune a Imperiului Otoman, încep lucrarile de fortificatii, lucrari ce vor dura pâna în 1618. Cetatea, în forma exterioara de azi, a fost asediata de mai multe ori dar n-a fost cucerita decât de doua ori. În toamna lui 1598, cetatea a fost asediata cinci saptamâni de ostile turcesti, fara a fi cucerita. Oradenii au avut de partea lor pe domnul Tarii Românesti, Mihai Viteazul, precum şi ploile care au inundat tabara otomana şi bolile care au decimat-o.

Asa cum o dovedeste întreaga sa istorie, oraşul Oradea nu este rezultatul unei întemeieri, ci al unei îndelungate evoluţii, punctata de succesiunea unor evenimente ce i-au favorizat dezvoltarea sau, dimpotriva, i-au frânat-o. Ca oraş, Oradea s-a format în timp, parcurgând diferite etape, de la faza aşezarilor grupate în jurul cetaţii, fiecare având o administraţie proprie, la oraşul unificat, ajungând apoi, iaraşi, la separarea acestora pentru ca reuniunea definitiva sa se realizeze abia la mijlocul veacului al XIX-lea.

Oraşul începutului de secol XX

Zona centrala a oraşului are o încarcatura deosebita sub aspectul valorii istorice, culturale şi urbanistic-arhitecturale, ea cuprinzând nuclee de aşezari, vestigii arheologice şi monumente de arhitectura şi urbanism începând cu secolul al XVI-lea.

Inginerul constructor vienez Franz Anton Hillebrandt a proiectat cele mai importante monumente în stil baroc. Incepând din 1752 s-au construit Catedrala romano-catolica, Sirul Canonicilor si Palatul episcopal, azi, Muzeul Ţarii Crişurilor.

Inundaţii frecvente au produs pagube importante oraşului, pâna la mijlocul secolului al XIX-lea când autoritaţile locale au întarit digul Crişului Repede; inundaţia din 1851 a distrus 555 de case, cota apelor fiind marcata şi astazi pe peretele bisericii Sf. Ana, de pe strada Republicii. Pe de alta parte, în 1836, un foc mistuitor a distrus aproape toata zona centrala a Oraşului Nou.

Stilul cladirilor acelei vremi era stilul clasicist, un exemplu elocvent fiind manastirea Capucinilor, de pe strada Gen. Moşoiu şi biserica de pe aceeaşi strada, stil caracterizat prin faţade cu puţine decoraţiuni.

În Oradea Mare, formata prin unirea cartierelor, în 1870, stilul clasicist a fost abandonat încet în favoarea stilului romantic, arhitectura din aceasta perioada manifestând o tendinţa de glorificare a stilurilor Evului Mediu, cu accent pe elemente romanice şi gotice. Astfel, Biserica Seminarului greco-catolic (din Parcul Traian, azi Biserica ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe) a fost reconstruita în 1858, în stil neo-romanic, interiorul ramânând baroc cu bolţi boeme, Manastirea Ursulinelor (azi Liceul Ady Endre), construita în stil baroc a fost transformata în stil neo-gotic, Spitalul Orăşenesc transformat şi extins cu elemente neogotice şi neoromanice, faţada Garii, construita în 1860 în stil neo-romanic, a fost simplificata cu ocazia reconstrucţiilor.

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, stilul romanic a fost înlocuit cu stilul eclectic, manifestat fie prin recurgerea la un anumit stil istoric, fie prin folosirea elementelor aparţinând unor stiluri diferite: Sinagoga israelita neologa (1878), Academia de drept (azi Liceul Mihai Eminescu, 1874), Şcoala Reala Superioara de Stat (Liceul Emanuil Gojdu, 1895), Camera de Comerţ (azi Facultatea de Medicina, 1894), Palatul Finanţelor Publice (str. Republicii nr. 35, 1890), Palatul Poştelor (1894), Muzeul (1896), Palatul episcopal greco-catolic (1903), Tribunalul (1901, azi, Prefectura). În 1890, Rimanóczy Kálman senior a construit aripa dinspre Criş a actualului hotel "Crişul Repede", având la parter Baile Publice. În 1900 hotelul s-a extins înspre strada Republicii, la parter funcţionând renumita cafenea "Royal" (azi, Restaurantul Oradea), ale carei decoraţii interioare s-au pastrat pâna astazi. Una dintre cele mai reuşite exemplare ale eclectismului în Oradea este Teatrul (1899-1900), cu faţada principala neoclasica, cu un portic, coloane cu capiteluri compozite care susţin un fronton triunghiular decorat cu basoreliefuri, având în faţă două statui alegorice.

În aceasta perioada s-a pus accent nu doar pe construcţii, ci şi pe îmbunataţirea şi modernizarea serviciilor catre populaţie. Din 1852 se introduce iluminatul stradal, primele 25 de lampi fiind montate în Piaţa Mica (Piaţa Unirii); în 1870 s-a extins iluminatul stradal, cu lampi de gaz, modernizarea lui urmând în 1907. În 1903 se construieşte Uzina Electrica, în 1906 se monteaza primele linii de tramvai şi prima reţea de canalizare. În a doua parte a secolului al XIX-lea începe pietruirea strazilor iar în 1913 se asfalteaza primele strazi. Sunt amenajate pieţe, parcuri, pasaje, strazi, poduri şi sunt instalate obiecte de arta monumentala.
La începutul secolului al XX-lea, în Oradea se raspândeşte un stil nou, diferit de cele academice, creând premisele unei diversificari stilistice bazate pe invenţii şi originalitate. Stilul nou creat, secession-ul, a avut doua mari perioade, cea curbilinie şi florala şi cea geometrica cu forme epurate. Arhitecţii mai importanţi ce reprezinta acest curent sunt: Komor Marcell, Jakab Dezsö, Sztarill Ferenc, Mende Valér, Vágó József şi Laszló, Rimanóczy Kálman junior. Cea mai importanta realizare în acest stil este Palatul Vulturul Negru (1907-1909), cu pasajul acoperit cu sticla ce face legatura între trei strazi. Cladirea este multifuncţionala, cuprinzând, la vremea aceea, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate în trei corpuri asimetrice. Emblema ansamblului, vitraliul cu vulturul negru, a fost executat în 1909, în atelierul oradean Neumann K.

Tot în stilul secession au fost construite: Camera de Comerţ şi Industrie, Casa Füchs cu motive florale şi ciorchini de struguri, Casa Adorján (1904-1906), Palatul Stern (1908-1909), cu un turn circular, bogat decorat sub streaşina cu motive folclorice, Hotelul Astoria (Emke, 1902), cu renumita cafenea, Casa Poynar (Libraria "Eminescu", 1910-1911), Casa Deutsch (str. V. Alecsandri nr. 4) cu întreaga faţada decorata cu motive populare florale. Palatul Ullmann construit în stil secession vienez (1913), are un parter înalt placat cu faianţa verde-albăstruie, faţadă sobra, decorata cu medalioane în relief de stuc şi butoni de caramida. Caracteristic acestei cladiri este basorelieful reprezentând leul nubian şi sfeşnicul cu şapte braţe realizat din ceramica cu smalţ metalic bronz-verzui. Lucrari inspirate din secession-ul austriac şi german sunt: Casa Vágó (str. Gen. Moşoiu nr. 14, 1905), Casa Darvas-La Roche (sediul clubului F. C. Bihor, 1911-1912) cu faţada placata cu placi patrate din piatra de calcar, prinse la colţuri cu butoni ceramici, Palatul Moskovits (str. V. Alecsandri, colţ cu str. Independenţei).

Arhitectul Rimanóczy Kálman junior, reprezentant al eclectismului oradean, a realizat şi câteva construcţii în stil secession: Baroul de avocaţi (1909), mult mai simpla în decoraţii, interesanta ca volumetrie şi textura faţadei, Palatul Darvasy (str. Republicii nr. 75), apoi cladirea de pe str. Republicii nr. 15, cu elemente ale secession-ului münchenez, traveea din colţ fiind terminata cu o cupola deasupra unei abside decorata pe toata suprafaţa cu elemente florale.

În 1912 se proiecteaza Şcoala de jandarmi (Universitatea Oradea), cu o volumetrie interesanta şi o tratare mult mai sobra şi mai simplificata a faţadelor. Între 1912 şi 1914 se construieşte Palatul Apollo (str. Republicii nr. 12), în stil secession berlinez, cu decoraţii ce amintesc stilul empire.

Secession-ul s-a manifestat într-o perioada relativ scurta, cam 15 ani, dupa care se va reveni la stilul eclectic.

Oraşul începutului de mileniu III

Oraşul de azi poarta, în plus, amprenta celor 50 de ani de comunism. Construcţii moderne de utilitate publica sau blocuri de locuinţe au fost integrate în peisajul oraşului vechi, iar cartiere întregi de blocuri de locuinţe au fost construite la periferie. Oraşul are azi, pe lânga zona centrala, cinci cartiere: Rogerius, Nufărul, Iosia, Iosia-Nord, Velenta. Astazi, se observa şi aici tendinta unor familii de a se retrage în zonele laterale, liniştite, departe de tumultul oraşului, cum ar fi: Podgoria, Oncea, Episcopia Bihorului.

Prioritaţile administraţiei locale sunt canalizate în direcţia îmbunataţirii calitaţii vieţii locuitorilor oraşului, a infrastructurii, a serviciilor, creşterii siguranţei locurilor de munca, facilitaţi pentru petrecerea timpului liber, pentru integrarea municipiului în structurile regionale, naţionale şi europene.