Despre Oradea

Vestigiile de cultură materială scoase la iveală pe teritoriul judeţului, precum şi pe cel al municipiului Oradea, demonstrează că aceste pământuri au fost locuite încă din neolitic (descoperiri la Oradea, Sîntandrei, Săcueni). La Otomani şi Sălacea au fost găsite urme de cultură materială din perioada bronzului. În zona celor trei Crişuri s-au dezvoltat numeroase aşezări dacice. La Oradea s-a descoperit un mare tezaur dacic. Teritoriul judeţului Bihor, rămas în afara graniţelor provinciei romane Dacia, a fost locuit în continuare de populaţia dacică liberă aflată în permanentă legătură cu lumea daco-romană. Urmele acesteia au fost găsite la Oradea, unde săpăturile arheologice au scos la iveală o necropolă. În perioada sec. IV-X, alături de vestigiile culturii materiale a populaţiei autohtone, au fost descoperite şi urme ale unor populaţii migratoare. În sec. IX-X, pe teritoriul judeţului s-a format un voievodat condus de Menumorut, care îşi stabilise centrul în cetatea Biharea. Despre această perioadă informaţii preţioase găsim în cronica notarului anonim al regelui Bela al III-lea, intitulată Gesta Hungarorum. Urmele cetăţii Biharea se pot vedea şi azi în apropiere de Oradea. După lupte crâncene, trupele maghiare au cucerit cetatea. Paralel cu formele de organizare ale statului feudal maghiar în această zonă ca şi în altele din Transilvania au continuat să existe instituţii administrative româneşti, sub numele de districte. Sunt menţionate astfel districtul Suplacului (de Zeplak 1374) şi cel al Beiuşului (1444).

În anul 1204, un document papal menţionând existenţa unei numeroase populaţii ortodoxe în dieceza Oradiei cerea măsuri urgente pentru aducerea ei în stare de supunere faţă de scaunul apostolic.

În 1241, în timpul marii invazii tătărăşti, grupul condus de Kadan şi Buri a pătruns în Transilvania prin pasul Rodnei, ocupând şi devastând mai multe oraşe, printre care şi Oradea. Faptele petrecute atunci au fost relatate pe larg în cronica lui Rogerius, Carmen miserabile. Datorită poziţiei sale, Oradea a fost încă de timpuriu un important centru economic şi strategic. În cadrul campaniei de reforme monetare iniţiate în Transilvania de către Carol Robert de Anjou în perioada 1323-1338, într-o serie de oraşe, printre care şi Oradea, s-au înfiinţat monetării. Dumitru, episcopul Oradiei, a fost trimis de către regele maghiar de mai multe ori ca sol al domnitorului Nicolae-Alexandru, între anii 1345 şi 1355.

În timpul războiului ţărănesc din 1514, condus de Gheorghe Doja, au participat şi locuitorii din oraş şi împrejurimi care au înfrânt oştile nobililor la Săcueni şi Oradea. Deşi principalele forţe răsculate au fost învinse la Timişoara, cete ale răsculaţilor din Bihor continuau să lupte, obţinând chiar şi unele succese. În 1527, în părţile Zarandului şi Aradului a izbucnit o nouă răscoală, condusă de Ivan Nenada. Răsculaţii înfrânseră trupele voievodului Transilvaniei, dar au fost înfrânţi de cele ale episcopului de Oradea.
Ca urmare a noii situaţii create după victoriile repurtate de turci împotriva regatului maghiar la Mohács (1526), în 1541 s-a constituit paşalâcul de la Buda care cuprindea Ungaria centrală. Transilvania a devenit principat autonom, vasal sultanului; în cadrul acestuia era înglobat şi Bihorul. În 1660, turcii ocupă Oradea şi întreg ţinutul pe care îl vor stăpâni până în 1692.

Secolul XVIII aducea cu sine intensificarea luptei poporului român pentru eliberarea naţională. Programul de luptă schiţat de tânăra burghezie românească la sfârşitul sec. XVIII, cunoscut sub numele de Supplex Libellus Valahorum, punea la loc de frunte problema emancipării naţionale. În 1848, populaţia Oradiei, prin însufleţite adunări, s-a declarat gata să lupte pentru înlăturarea rânduielilor feudale.

În secolul XIX, Oradea continuă să joace un important rol economic, fiind un oraş de legătură între Transilvania, Banat şi centrele apusene ale Imperiului habsburgic. Un moment important în viaţa politico-culturală a oraşului este înregistrat în 1851, când, din iniţiativa lui Alexandru Roman, s-a înfiinţat Societatea literară a junimii române studioase la Academia de drepturi şi Arhigimnaziul din Oradea Mare, care a militat pentru propăşirea culturii şi strângerea legăturilor cu alte centre culturale din Transilvania şi din vechea Românie. În 1865 a apărut la Pesta revista "Familia", condusă de Iosif Vulcan. Începând din 27 aprilie 1880 şi până la 31 decembrie 1906, ea a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii româneşti, publicând lucrări ale unor mari personalităţi ale literaturii noastre.

Între anii 1868 şi 1870, la Oradea, ca şi în alte centre transilvănene, s-au creat primele organizaţii muncitoreşti. În 1890 s-au înfiinţat sindicate grupate pe profesiuni. În 1904, proletariatul din Oradea a organizat o grevă generală de protest, care a durat 24 de ore, împotriva atrocităţilor săvârşite de autorităţi la Aleşd unde trupele au reprimat o răscoală la care participau circa 5.000 de ţărani, 33 de răsculaţi fiind ucişi. În 1905, în oraş au avut loc noi acţiuni greviste. Dar perioada de maximă efervescenţă revoluţionară s-a înregistrat în anii primului război mondial. În decembrie 1917, sub conducerea organizaţiei social-democratice din oraş, s-au desfăşurat ample demonstraţii pentru pace, pentru dreptul popoarelor la autodeterminare. La 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-a întrunit Comitetul executiv al Partidului Naţional Român care a adoptat în unanimitate declaraţia redactată de Vasile Goldiş, în care se arată hotărârea românilor din Transilvania de a se aşeza "printre naţiunile libere". Oraşul a cunoscut din plin clocotul revoluţionar din acele zile frământate, premergătoare actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Momente de eroism, de dragoste de ţară s-au petrecut în zilele crâncenelor lupte pentru eliberarea ţării de sub dominaţia fascistă. La 12 octombrie 1944, oraşul a fost eliberat de către trupele române şi sovietice care primiseră şi concursul larg al populaţiei de prin părţile locului. Azi Oradea este unul dintre marile metropole ale ţării, cu largi perspective de dezvoltare. Merită să semnalăm explozia aproape exponenţială a centrului universitar din urbea de pe Crişul Repede, Universitatea din Oradea fiind o institutie de invatamant superior completa, care integreaza in sine 18 facultati si 4 colegii universitare, insumând 123 specializari, toate acreditate ori autorizate. Invatamantul postuniversitar cuprinde 151 specializari si 10 domenii de doctorat.

Cei aprox. 35.000 studenţi dispun de o baza materiala corespunzatoare, in continua extindere si modernizare. Studenţii orădeni au la dispoziţie o aulă nouă şi două recondiţionate cu 640 de locuri, 22 de amfiteatre cu 1.940 de locuri, 60 de săli de curs şi seminarii cu 3.000 locuri şi alte 3.000 de locuri în cele peste 150 de laboratoare, în total 8.580 locuri numai pentru activităţi didactice directe cu studenţii. Avem o cantină modernă cu 200 de locuri, 2 cămine studenţeşti proprii, situate în campus, şi alte 3 inchiriate, în curând începând construcţia a două cămine studenţeşti cu câte 402 locuri, situate în imediata vecinătate a campusului.

Cetatea Oradiei. Primele fortificaţii au fost ridicate în sec. XI. Din aceste construcţii nu s-a mai păstrat nimic, fiind distruse de către tătari în 1241. În cursul sec. XIV - XV s-au ridicat noi fortificaţii, dar acestea au fost înglobate în cadrul unei noi cetăţi de tip bastionar, construită între 1570 - 1589. În sec. XVII - XVIII i s-au adus importante transformări. Pe str. Stadionului se află un impunător monument arhitectonic, reprezentând cea mai mare biserică în stil baroc din ţară construit după proiectul lui Franz Anton Hillebrandt, între anii 1750 - 1779. În interiorul său se păstrează mai multe fresce executate de pictorul Johann Nepomuk Schöph din Praga.

Şirul de arcade (sec. XVIII), construcţie barocă; faţada parterului este formată dintr-un coridor de peste 100 m lungime, cu arcade romanice (Şirul Canonicilor).

Catedrala ortodoxă sau Biserica cu lună, cum mai este ea cunoscută, a fost construită între anii 1784 - 1790, după planurile arhitectului Jakob Eder. În 1784 George Ruppe a propus ca în turnul bisericii să fie montată o sferă cu diametrul de 3 m. Cu ajutorul unui mecanism, sfera se deplasează după mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului, devenind un punct de atracţie al oraşului. Vopsită jumătate în negru şi jumătate în auriu, sfera redă, în rotirea sa, toate fazele Lunii. Mecanismul funcţionează cu precizie şi azi.

Palatul cu 365 de ferestre (Str. Stadionului nr.2) este o impunătoare clădire în stil baroc, construită în a doua jumătate a sec. XVIII, după planurile aceluiaşi arhitect vienez Franz Anton Hillebrandt. Locul central în clădire îl ocupă vestita sală festivă, de formă ovală. În capela palatului se păstrează pictura executată de Schöph, restaurată în ultimul timp.
Edificiul este cea mai de seamă realizare a arhitectului Hillebrandt şi cel mai important monument în stilul barocului din ţara noastră. Actualmente, palatul găzduieşte Muzeul Ţării Crişurilor cu cele patru secţii: istorie, artă, artă populară şi ştiinţele naturii unul dintre cele mai mari şi complexe din ţară. Muzeul prezintă importante exponate: gravuri ale lui A. Dürer, o valoroasă colecţie de ouă pictate (încondeiate), circa 10.000 de piese etc.

Teatrul de Stat funcţionează într-o clădire construită în stil neoclasic la sfârşitul sec. XIX. Biblioteca municipală a fost construită în 1905, având elemente de baroc, rococo şi Renaştere, pe fostul loc al edificiului care a servit ca sediu generalului Bem, în anul 1849. În oraş mai pot fi vizitate: Palatul şi Pasajul "Vulturul Negru" (începutul sec. XX).

Muzeul memorial "Ady Endre" (1877-1919) (Parcul Traian nr.1). La Oradea marele poet maghiar şi-a petrecut numai câţiva ani, dar foarte rodnici pentru activitatea sa creatoare. Aici, în cadrul societăţii "Holnap", şi-a definit personalitatea sa poetică. Documentele expuse ilustrează momente importante din viaţa şi munca lui Ady Endre.

Muzeul memorial "Iosif Vulcan" (str. Iosif Vulcan nr.16). Membru marcant al societăţii ASTRA, preşedinte al secţiunii literare a Academiei Române (1905-1906), Iosif Vulcan a desfăşurat o laborioasă şi multilaterală activitate culturală (poet, dramaturg, publicist). În 1865 a înfiinţat revista "Familia", pe care a condus-o timp de 41 de ani, fără întrerupere. În paginile revistei au debutat marele poet Mihai Eminescu (1866), iar mai târziu şi George Coşbuc (1884). Aici au publicat V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, B. Ştefănescu Delavrancea, B.P. Haşdeu, O. Goga ş.a. "Familia" este prima publicaţie în limba română în care a apărut un articol despre Karl Marx (nr.51 din decembrie 1871).
Muzeul prezintă numeroase exponate care definesc personalitatea lui Iosif Vulcan şi ajută la înţelegerea uneia dintre cele mai importante perioade din cultura poporului român

Monumentul ostaşului român (Piaţa 1 Decembrie) a fost ridicat în amintirea eroilor căzuţi în lupta împotriva ocupanţilor hitlerişti.

Sursa: cjbihor.ro